Returnare produse

Dreptul de returnare a produselor cumparate

Clientul poate denunta unilateral contractul fara a invoca un motiv, in termen de 14 zile lucratoare cf. ord. 130/2000 completata de legea 51/2003 cu privire la regimul juridic al contractelor la distanta, in scris, prin e-mail si poate returna produsul (produsele) in acelasi termen de 14 zile, returnarea efectivă a produsului se poate face prin curierat rapid, cu condiția ca produsul să fie în aceeași stare în care a fost livrat (în ambalajul original cu toate accesoriile și documentele care l-au însoțit). Nu se pot restitui produse folosite, deteriorate sau care prezintă urme de purtare. Returnarea produselor se va face pe cheltuiala clientului, folosind acelasi serviciu de transport cu care s-a facut expedierea. Nikrox-Sales SRL va inapoia contravaloarea comenzii in cel mult 15 de zile de la data denuntarii in scris a contractului. Contravaloarea mărfii returnate, inclusiv costurile livrării, cu excepția costurilor suplimentare determinate de faptul că ați ales altă modalitate de livrare decât cea standard, oferită de noi, fără întarzieri nejustificate și, în orice caz, nu mai târziu de 15 zile de la data la care suntem informați cu privire la decizia dumneavoastră de a renunța la cumpărare se va plăti prin virament bancar. Suma inapoiata cat si conditiile de returnare nu includ cheltuielile de transport.